Vineri, 24 februarie, E.S. Doamna Laurence AUER, Ambasadorea Republicii Franceze în România, a susținut un atelier de lectură într-o grădiniță din județul Dâmbovița înscrisă în programul național Citește-mi 100 de povești.
Execelența Sa a citit cartea scriitoarelor Orianne Lallemand și Eléonore Thuillier – „Lupul care dorea să meargă la școală” – atât în română cât și în franceză, iar povestea lupului cu vise mari care își convinge prietenii să construiască o școală în pădure i-a fascinat pe cei mici.
Îi mulțumim E.S. Laurence AUER pentru prezența la grădiniță în rolul de ambasador al lecturii, pentru grija și energia dedicate celor mici, precum și pentru cuvintele frumoase adresate profesorilor.
Ambasada Republicii Franceze a pregătit pentru insula de lectură a grădiniței un pachet de cărți în franceză și un ghid de învățare a limbii franceze. Copiii au primit câte o carte pe care să o ia acasă pentru a o citi împreună cu familiile lor – „Marea întrebare a micului cameleon”, de Caroline Pellissier.
Acest atelier de lectură face parte din proiectul Grădi-Biblioteca Europeană prin care aducem în grădinițe cărțile valoroase, îndrăgite de copiii din celelalte țări europene.